In cele ce urmeaza va voi spune o poveste. Este ceva mai lunga de aceea o voi imparti in "capitole".
Va voi spune povestea mea, povestea inceputului unui proiect culinar ce nu a mai fost desfasurat in Romania si care, pentru moment, este in asteptarea deciziei fatale, va ramane in viata sau se va curma.
Lectura placuta!
Povestea aceasta vã este dedicatã tuturor si fiecăruia în parte. Oameni dragi, cunoscuţi sau nu , pânã acum, care mi-au susţinut iniţiativa nebuna si proiectul culinar.
Numele persoanelor din aceasta poveste cu excepţia membrilor familiei pe care, majoritatea, le cunoaşteţi, vor fi fructele imaginaţiei mele. Va daţi seama cum ar fi fost sa obţin acordul fiecărui om in parte si când ar fi apărut aceasta scriere?
Inspirata de cartea lui Julie Powel, "Julie & Julia" apăruta la Editura Curta Veche, mi-am luat inima-n dinţi si am hotărât sa pun bazele unui proiect culinar. Bineînţeles ca amploarea acestuia este una mult mai mica, Julie Powel gătind, in al sau proiect inspirativ, întreaga "Mastering the Art of French Cooking" de aproximativ 600 de reţete pe parcursul unui an.Ceea ce încerc eu este mult mai puţin si asta doar datorita resurselor financiare restrânse.
Cartea " Meniul Perfect", Editura Litera , 2011, Gordon Ramsay
171 de zile, 171 reţete perfecte pentru un meniu. Secretul este ca indiferent ce preparat ai combina, indiferent cu care , mereu vei avea un MENIU PERFECT
CAPITOLUL 1: AM ÎNCEPUT ( cu stângul)
Îmi amintesc de parca nu ar fi trecut mai mult de câteva minute. Era o zi de marţi. Toate proiectele importante ale vieţii mele au început intr-o zi de marţi. Am născut-o pe Timeea intr-o marţi,pentru numele lui Dumnezeu.
Proiectul începea si totul trebuia sa fie perfect...exceptând un singur detaliu minor. Compania de gaz se hotaraste sa oprească furnizarea serviciului de la 9 am pana la 7 pm pe câteva stradute ale oraşului printre care si strada principala a cartierului limitrof in care ,cu mândrie (zic) îmi trăiesc visul.
Reţeta 1 având denumirea mai complicata decât paşii spre a o realiza (.......) îmi provoacă emoţii mari. Având in vedere ca trebuie sa toc nişte carne de miel , s-o condimentez, s-o prăjesc.....când si mai ales cum puteam face asta in lipsa de cel mai important factor, vital, acum, gazul????
Aşa ca, idee!. Încep luni seara in maxim secret, realizez reţeta, in concluzie una nu foarte dificila dar înecata in emoţii, fotografiez preparatul si trimit spre degustare. Asta se întâmpla cu fiecare farfurie in parte. Primeşte sau nu girul criticilor. Ionut si uneori Timeea sunt cei care-mi transmit chiar si intr-o privire daca a trecut testul respectiva mâncare sau daca abandonam ideea.
Ionut e genul de om care , nu ca nu vede cu ochi buni toata treaba asta cu bucătăria, dar crede ca fara foarte mult exerciţiu nu poţi face ceva in aceasta arie. In acelaşi timp, nefiind pasionat se simte sufocat de toata agitaţia din ultimul timp din bucătărie. Mereu îmi spune ca toata febra asta a emisiunilor televizate cu tematica gastronomica mi-a luat minţile. Ceea ce nu ştie el este faptul ca mute minţi n-am avut eu niciodată, ce ar fi putut sa-mi mai ia media?
Deranjul cel mai mare, pe plan interior, căci exterior se ştie ca e bucătăria ca încăpere, in care, daca, sa zicem, doua zile la rând nu se aspira te înfiori ce poţi găsi si asta datorita pionului principal numărul doi al povestii , Timeea, dar ajungem si acolo, este faptul ca banii devin invizibili când e vorba de a merge in marketurile sibiene in căutare si procurare de hrana. De multe ori mă gândesc ca i-ar conveni de zece ori mi mult sa mănânce oua pana face hepatita si sa ramana cu banii in buzunar in locul file-ului de somon si vâjâit de vânt aprig de toamna in portmoneu.
Eh. Datorita faptului ca el e unicul care munceşte real ( am găsit si eu de curând un sistem de munca la domiciliu, dar având in vedere faptul ca aşa zisul salariu apare o data la cinci luni, nu pot sa iau in calcul varianta, nu am nici măcar o luna de când mă chinui cu un site care funcţionează când si cum are chef de la foarte rar înspre deloc, de-mi vine sa trântesc amaratul de calculator, care, la rândul lui, e din 1800 toamna , si tipa de parca e motocositoare, in momentul in care încerc sa-l deschid, sa nu mai zic ca trebuie restartat de minimum 5 ori pe zi căci se blocheeeeaza tot timpul, (dar fara el, saracutul, ce m-as face???), nu-l pot acuza sau blama.
Îmi mai iau creasta de cocos la purtare si mai toc mărunt ,ca o moara stricata, câteva ore, pana îmi dau seama ca, inevitabilul s-a produs deja si ...nu mă asculta, după care ii dau dreptate. I-o fi greu sa vadă cum bănuţii pentru care munceste in 4 schimburi se fac scrum, dar, mâncarea e din ce in ce mai scumpa.
M-am pierdut,ca de obicei in detalii.....sa revenim, zic.
Girul l-a primit mielul meu chiftelat, doar ca.....in momentul in care am aşezat fotografia langa original am conştientizat cu stupoare ceea ce ştiam deja si refuzasem sa vad...NU SEMĂNAU. Chifteluţele originale aveau forma aceea perfecta de chiftea, se vedea clar ca sunt zemoase, pline de carne si aroma, ale mele aveau o forma stângace , cu carne putina, uşor distrofice, dar,originalul uza de aproape jumătate de kg carne,iar, in teritoriu s-au folosit niciun gram mai mult de 200 g. Pe langa faptul ca am căutat aproape in tot oraşul carne de miel proaspăta in luna octombrie, era si 80 lei kg, deci 200 gr au atârnat greu, de unde 1/2 kg??? Noroc cu sosul de iaurt cu menta care semăna....îmi vine si acum sa rad. Si Timeea daca-l făcea ar fi semănat. Doar trebuie amestecate trei linguri de iaurt cu nişte menta grosier tocata. Uite unde era Teorema lui Pitagora...!!!!
( va urma, pana una alta va arat imaginea originala a preparatului)