A patra parte

Îmi amintesc de parca ar fi fost ieri momentul in care la unul dintre primele consulturi ginecologice, aici, in Sibiu, când mă gândeam doar sub forma de plan al unui viitor îndepărtat, medicul, profesor universitar si director al maternităţii pe vremea aceea ,mi-a pus cruntul adevăr in fata. Sindrom micropolichistic bilateral,ceva in genul asta pompos suna.  N-am conştientizat gravitatea acestui diagnostic decât in momentul in care viitorul acela îndepărtat se transformase in ieri nu reuşeam sa raman însărcinata. Ovarele mele, ce trebuie, in mod normal sa aibă suprafaţa neteda, fina sunt formate din zeci de chisturi mici mici, ceea ce împiedeca eliberarea ovului. Nu ovul, nu bebe. Plus de asta si trompa dreapta înfundata. Mi-am zis Doamne, niciodată nu o sa ştiu ce înseamnă sa fiu mama , dar nu m-am dat de gol. Mama Luci ( bunica mea), o sa va povestesc si de ce Mama Luci si nu buni, buna, bunicuţa etc., m-a sprijinit enorm, moral si financiar in momentele grele in care aşteptam sa intru in sala de operaţie ( nu doresc nici duşmanilor acel sentiment), si după aceea, si când am rămas însărcinata ( intr-un final, după lupte seculare care au durat aproape trei ani, asta ca sa citez un "clasic" in viata , si sa mi zâmbim), si când am născut si pana in ziua de azi.

Ei, Flavia , mi-am pus, cine mai are hernie de disc si ovare micropolichistice la nici 30 de ani? Numai ţie ti se putea întâmpla. Si uite aşa, vreme de aproape trei ani, am citit fiecare articol despre infertilitate, ajungând deja la crudul diagnostic de sterilitate primara, am intrat pe toate grupurile posibile si imposibile ce dezbăteau acest subiect, am consultat zeci de medici poate, am ajuns la clinica de fertilitate, după operaţie am făcut injecţii cu zecile, eram sătula de halate si paturi de spital si clinici, am luat medicamente cu duiumul, si nu m-am oprit aici. Alternam naturistul cu alopatul, luând fel si fel de tincturi, pastile, supozitoare, jeleuri, ceaiuri . Ba mai mult îl îndopam si pe Ionut cu cate un pumn zdravăn ( de medicamente, căci de alta natura îmi e imposibil fizic oricât de mut mi-as dori uneori) dimineaţa si altul seara, a făcut analize peste analize si el, a trecut prin acelaşi stres ca mine plus ca a suportat cu stoicism smiorcăielile din fiecare luna când vedeam ca bebe intarzie si intarzie sa apăra, si a tras o sperietura aproape sora cu moartea când testele de sarcina au devenit subit pozitive. Acum, in retrospect privind, cred ca era aproape sigur ca nu voi putea ramane însărcinata niciodată după toate încercările eşuate.

Am imbracat-o deci, după bunul ei plac , căci mai nou, mai vechi mai repede decât mai noi, alege singura ce si cum, si rare ori face alegeri din cele fericite. In majoritatea lor ne procopsim cu pantalon roşu bluza galbena geaca verde, papucei crem si căciula albastra. O peruca multicolora si e perfecta pentru circ, si ghiciţi ce? Da, chiar aşa! Trebuie sa ieşim in halul ala din casa, altfel se pune pe un plâns cu lacrimi de crocodil de n-o mai poate opri nimeni.

Am ajuns pe la 13:30 la bunici. Acolo Timeea se simte in largul ei. Alerga după pisici, mananca zmeura proaspăta ori nuci abia culese si sparte, poftele i se fac cu viteza luminii. Mereu ciorba proaspăta făcuta special pentru ea cu muţi taitei ori pastai de fasole verde, strugurii atârnând in vita de vie din gradina mica din fata casei care aşteaptă sa fie culeşi si mâncaţi, iar ea ştie asta. De cate ori are ocazia ii fura cate un strugure lui buni din mana si i-l mananca, la fel cum de cate ori se poate ii fura farfuria cu ciorba din fata lăsându-l flamand. Are mare noroc ca buni o iubeşte mult si nu se supăra.

Mama Luci si buni, Lucica si Ioan Chidu sunt părinţii sufletului meu. M-au crescut de la un an cu o grija si o iubire desavarsita si neşifonata. Mi. au acceptat toate greşelile si mereu au spus "E a noastră si o iubim". Buni nu m-a certat nici măcar o data in toata viata mea de bătaie nici nu s-a pus problema, iar mama , mama fire mai vulcanica, mereu grăbita, mi-a aplicat o corecţie cu biciul ( sa nu va închipuiţi ca m-a legat de ceva si m-a biciuit pana la sânge), arătându-mi cat de tare pişca printr-o lovitura ferma ce mi-a lăsat urma pe picioare mai bine de o saptamana, cauzata de faptul ca-i cerusem zahar ars o zi întreaga ( nici măcar nu-mi place zaharul ars), si bineînţeles ca nu l-am mâncat.

Sa va fac sa intelegeti mai bine. Chiar daca locuiesc la o aruncătura de bat de centru oraşului, in curtea lor mereu a fost magie. Am crescut mereu cu purceluşi , cate trei-patru, cu vacute, vitei, caţei, pisici, curcani, curci,rate si alte orătănii prin curte. Mergeam la câmp cu ei aproape in fiecare zi vara, la coasa, la adunat, la sapa , la recoltat. Bineînţeles ca nu făceam nimic decât sa stau cu ei, eram o mana de om, dar voi tine minte fiecare zi din copilăria mea toata viata, căci am avut copilăria perfecta. E copilăria romanelor lui Moromete ce infatiseaza linişte si belşug, oameni intelepti, cugetări, fapte a căror consecinţa este istoria.